Blog

Ceremonie de premiere Spelling Championship 2011

IMG 0851 r

O vreme superbă, Grădina Verona…Cărtureşti….Peste tot plutesc în aer emoţiile, dar oare de ce? Pentru că Shakespeare School a avut 52 de elevi invitaţi, împreună cu părinţii lor, în Grădina Verona a librăriei Cărtureşti pentru a-i premia şi felicita pe micii câştigători ai competiţiei de ortografiere, Spelling Championship 2011.

Competiţia a fost una extrem de strânsă, care s-a desfăşurat în trei runde separate. Prima rundă a fost la nivel de fiecare clasă, de unde s-au ales primele două punP52201251ctaje, apoi runda a doua a fost între cele două sedii, alegându-se astfel primii 5 de la un sediu cu primii 5 de la celălalt sediu. Runda a treia a fost însă „bătălia”, unde micii campioni s-au „luptat” cu pixul, foaia, şi vocea într-o oră, toată lumea.

P5220161Ceremonia de astăzi a însemnat o recunoaştere a meritelor şi a efortului depus de toţi aceşti copii pentru a demonstra că sunt cei mai buni. Premiile pentru ei au fost bineînţeles pe măsură. Astfel, premiul I, a primit un curs de vară gratuit la Shakespeare School, în perioada 18-31 iulie, plus o enciclopedie în limba engleză, premiul al II-lea, un cupon de reducere de 50% la un curs de vară, şi o enciclopedie, premiul al III-lea, a primit un cupon de reducere de 25% la un curs de vară, plus o carte în limba engleză. Evident că au avut parte de surprize şi câştigătorii menţiunilor şi a premiilor speciale, care au primit câte o carte în limba engleză. Toţi participanţii au primit diplome şi încă un cupon de reducere în valoare de 15% din partea librăriei Cărtureşti şi a Grădinei Verona.

Momentan emoţiile au trecut, însă ne aşteaptă în scurt timp altele noi, cu Examenele Trinity şi serbările de Parents’ Week. Aşa că….stay tuned!

IMG 0778 r

Şi dacă doriti sa vedeti şi mai multe poze de la eveniment, vă invătăm să “răsfoiţi” albumul nostru de pe pagina de Facebook!

Ți-a plăcut acest articol? Ți s-au părut folositoare sfaturile noastre? Atunci hai pe canalul nostru de YouTube sau pe pagina noastră de Facebook pentru și mai multe sfaturi și povești cu care te poți identifica!

Shakespeare School și-a creat o metodă de predare a limbii engleze inovatoare, care reprezintă o aplicare originală a Teoriei Inteligențelor Multiple. 

Ce înseamnă, concret, metoda noastră?
Profesorii identifică și adaptează atmosfera din clasă și activitățile, astfel încât ele să răspundă intereselor și aptitudinilor fiecărui cursant în parte. Folosim o mare varietate de resurse pentru a oferi calea cea mai rapidă și ușoară spre învățare luând în considerare darul fiecărui cursant în parte.

Descoperă și tu metoda Shakespeare School în cadrul lecțiilor demo de limba engleză!

Mai multe articole