Vacanța de iarnă, bun prilej de lectură pentru cei mici

163573_10151470398818355_1919647012_nVacanța de iarnă este un moment ideal pentru a citi povești celor mici. Albert Einstein zicea “Dacă vrei ca cei mici să fie inteligenți citește-le basme. Dacă vrei să fie și mai inteligenți, citește-le și mai multe basme.”

Este de asemenea un moment propice pentru a face atât cititul, cât și scrisul, niște activități amuzante! Încercați ideile de mai jos, publicate pe un site educativ gratuit din Colorado. Sugestia noastră este să le faceți atât în română, cât și în engleză. Ideile lor de activități implică de altfel și cititul, pentru cei mici, preșcolari, dar și scrisul, pentru cei mai mari.

Citiți împreună: găsiți-vă timp pentru a le citi celor mici și pentru a vorbi despre cărțile pe care le citiți. Dacă aveți mai mult timp, citiți un capitol mai lung dintr-o carte de povești sau chiar dintr-un roman pentru copii. Vă veți bucura de timpul petrecut împreună și de descoperirea unei povești bune. Nu e vorba doar de timpul pe care îl petreceți spunând povestea, ci și de cel pe care îl petreceți cu alte ocazii, la joacă, la masă, povestind bunicilor despre ce poveste frumoasă i-a spus mami/tati aseară.

Spuneți povești inventate de dumneavoastră: folosiți timpul din vacanță pentru a vă aminti de poveștile pe care le auzeați în copilărie. Rugați-vă rudele și prietenii să își amintească și ei povești și să le împărtășească cu cei mici. Poate aveți în familie bunici sau mătuși care se plictisesc, invitați-i la o lectură în familie, s-ar putea să se simtă foarte utili și să le placă mult idea. Poveștile îi ajută pe cei mici să devină cititori mai buni, iar poveștile familiei sunt o moștenire culturală foarte importantă.67042_602677176428267_1083289849_n

Mergeți la bibliotecă. Vizitați biblioteca și verificați orarul lor de vacanță și dacă aveți timp, lasaț-i pe cei mici să pătrundă în acea lume magică a cărților, ca să îi încurajați astfel să le răsfoiască  pe cele de pe rafturile cu lectură pentru copii. Aflați tradiții și obiceiuri de sărbători, căutați cărți pe internet și articole despre sărbători. Poate au colegi la școală care sărbătoresc după alt calendar, toate sunt interesante pentru cei mici.

Oferiți cărți în dar. Nu trebuie să fie noi, poate găsiți niște cărți care v-au plăcut în copilărie și dați cadoului o valoare sentimentală. Dacă rudele vă întreabă ce să le dea celor mici cadou, sugerați-le cărți anul acesta.1069843_418068641635146_267725944_n

Căutați cadouri care au legătură cu cititul și scrisul, niște reviste cu benzi desenate, caiete special pentru a-și scrie jurnalul, este un moment propice pentru a afla pasiunile copiilor, fie ele legate de sport, natură sau artă.

Călătoriile în timpul vacanței sunt un bun prilej de lectură. Faceți din călătorii un proces plăcut, căutați hărți, broșuri turistice despre locul în care vă aflați. Sunt modalități utile de a petrece timpul înainte de călătorie  – și de a petrece timpul pe avion.

Ascultați cărți, audio: există tot felul de aparate care vă permit să ascultați cărți în format audio. Pot fi interesante de folosit într-o călătorie lungă și extreme de utile mai ales atunci când cei mici aleg ce urmează să asculte.

Idei pentru scris: scrieți scrisori și mesaje de mulțumire: ajutați-i pe cei mici să scrie scrisori către rude și prieteni. Arătați-le copiilor cum să scrie mesaje de mulțumire pentru cadourile pe care le primesc de Crăciun!

Faceți liste: cereți-le să facă liste de cumpărături, idei de activități, sau programe la care vor să se uite la televizor. Acestea pot fi exerciții bune de scriere pentru ei și informații extreme de utile pentru dumneavoastră, ca adult.StoryTime

Chiar dacă timpul dumneavoastră este limitat, câteva minute în plus pe care le acordați cititului împreună, pot avea importanță pentru copil. Cine știe? Poate chiar creați o rutină în legătură cu lectura. Puteți stabili ca în fiecare zi de vacanță să citiți ceva împreună, iar în weekend să faceți un mic teatru legat de ce ați lecturat. Copiii se dau în vânt după lucrurile creative.

Autor: Lydia Breiseth (2011)

Aboneaza-te la newsletter pentru a primi ultimele noutati:

Arhive