4 stiluri de parenting și importanța lor

„Copiii învaţă mai mult din ceea ce eşti decât din ceea ce-i înveţi” – W.E.B. DuBois

Fiecare părinte își pune măcar o dată întrebarea „Cum ar trebui să mă comport cu copilul meu?”. Oare este mai important să încerci să fii prietenul lui sau să fii mai ferm?

Întrucât fiecare copil este diferit și își dezvoltă propria personalitate, nu există o „rețetă” pe care o poți urma. În plus, specialiștii au ajuns la concluzia că părinții nu se rezumă la un singur stil de parenting, ci le combină în funcție de etapa de dezvoltare a copilului. 

Stilul de parenting, în esență, reprezintă tipul de comportament pe care părintele îl demonstrează față de copil din punct de vedere afectiv, social, academic etc. Acum mai bine de 50 de ani, psihologul Diana Baumrind a identificat 3 stiluri de parenting – autoritar, democratic și permisiv – la care alți doi psihologi, Maccoby și Martin, au adăugat încă unul – neimplicat.

Potrivit teoriei referitoare la stilurile de parenting a Dianei Baumrind, preșcolarii demonstrau comportamente diferite care erau într-o mare măsură influențate de câte un stil de parenting. Astfel, Baumrind a teoretizat că stilurile diferite de parenting duc la moduri diferite în care copiii se dezvoltă. 

Cert este că modul în care părinții aleg să își crească copiii este influențat considerabil de propriul stil de parenting de care au avut și ei parte în timpul copilăriei. Totuși, pe măsură ce tehnologia, știința și societatea, deopotrivă, avansează, părinții nu mai pot folosi același stil de parenting pe care și părinții lor l-au folosit acum câțiva zeci de ani. De asemenea, alegerea unui stil de parenting este în foarte strânsă legătură cu personalitatea copilului.

  • Stilul autoritar

Potrivit acestui stil de parenting, părinții aleg să controleze orice mișcare pe care o face copilul și să impună reguli care, în cazul în care sunt încălcate, generează repercusiuni grave. Astfel, copilul va deveni un adult obedient. 

La prima vedere, acest stil de parenting este destul de atrăgător: copiii urmează regulile stabilite de părinți, nu le ies din cuvânt, iar, când vor crește, vor avea succes pe plan profesional datorită disciplinei pe care și-au dezvoltat-o în copilărie. Totuși, stilul autoritar poate dezvolta adulți cu o stimă de sine scăzută, fără încredere în ei și deloc fericiți pe plan personal și social.

Stilul autoritar aduce, de asemenea, și așteptări crescute pe plan academic. Astfel, copilul, fără să primească îndrumări clare din partea părinților, va rezolva task-urile care îi sunt cerute în propriul mod, învățând să devină independent. Dezavantajul este, însă, că îi va fi teamă, pe viitor, să se exprime liber sau, în cel mai rău caz, va deveni agresiv și va avea o atitudine defensivă, fiind săturat să urmeze regulile impuse de ceilalți.

  • Stilul democratic

Deși stilul democratic, la fel ca cel autoritar, vine cu un număr mare de cerințe și reguli pe plan academic, comparativ cu cel din urmă, se bazează pe un echilibru între aceste cerințe și nivelul de afecțiune și sprijin oferit copilului. Dacă în cazul autoritar copilul nu era îndrumat în rezolvarea task-urilor, în cel democratic părinții se implică foarte mult în activitățile desfășurate de copii, îi sprijină, îi ajută cu ce pot și îi laudă cu fiecare ocazie.

O altă caracteristică esențială a acestui stil de parenting este importanța pe care comunicarea o are în relațiile interumane. Regulile bine stabilite impuse de către părinți sunt rezonabile și flexibile, iar, în cazul în care copilul le încalcă, consecințele sunt discutate împreună cu acesta. Comunicarea deschisă, liberă, nemijlocită, este, deci, încurajată.

Prin urmare, copilul care are parte de acest stil de parenting se va dezvolta într-un adult echilibrat din punct de vedere emoțional, independent și fericit. De asemenea, pe plan academic va reuși să obțină rezultate bune, dezvoltându-și, în același timp, și abilități esențiale pentru viața de adult (comunicarea eficientă, rezolvarea problemelor, empatia etc.).

  • Stilul permisiv

Stilul permisiv pare ideal pentru copil, nu și pentru părinte. Acest stil de parenting este caracterizat de cerințe scăzute din partea părinților, de reguli deloc structurate, de evitarea conflictelor și a confruntărilor, în general, dar și de lipsa limitelor și a consecințelor. 

Părinții permisivi nu trebuie, însă, considerați neimplicați în viața copilului. Această lipsă de reguli clar stabilite și de consecințe pe care încălcarea acestora le poate avea pentru copil nu vine din lipsa de interes pe care le-o acordă copilului, ci din teama de a nu fi prea fermi cu el.

Cu alte cuvinte, stilul permisiv înseamnă: părinți care își sprijină copilul necondiționat, care sunt foarte atenți la nevoile lui și care vor, mai degrabă, să fie prietenii lui, nu părinții lui. Totuși, pe termen lung și, deopotrivă, pentru viitorul adult, lipsa unei discipline acasă poate avea consecințe grave.

Copilul care crește în acest stil de parenting poate deveni un adult egoist, impulsiv și imatur care nu își poate stăpâni emoțiile atunci când planul său eșuează. De asemenea, poate dezvolta probleme de relaționare cu cei din jur, fiind obișnuit să primească orice de la părinții săi fără vreo explicație în plus.

  • Stilul neimplicat

Comparativ cu părinții care adoptă un stil permisiv și nu au așteptări ridicate de la copiii lor, dar care totuși le oferă un nivel ridicat de afecțiune, părinții care dau dovadă de un stil de parenting neimplicat nu au nici cerințe crescute și reguli stricte și nici nu le oferă copiilor atenția și sprijinul de care au nevoie.

Uneori, însă, asigurarea nevoilor de bază nu este suficientă pentru ca un copil să devină un adult echilibrat în viitor. Comunicarea precară și lipsa demonstrațiilor de afecțiune pot crea dezechilibre la nivelul emoțional al copilului. Mai mult decât atât, copilul poate dezvolta probleme grave și la nivel social, mai ales în relaționarea cu ceilalți.

Drept urmare, viitorul adult se va confrunta cu probleme, atât pe plan profesional, cât și pe plan personal. Poate refuza să urmeze regulile impuse de societate, să dezvolte probleme de autocontrol și să fie, per total, nefericit.

Așadar, ca părinte, alegerea unui singur stil de parenting nu este suficientă pentru ca cel mic să crească armonios și să devină un adult fericit și împlinit pe toate planurile. Totuși, cercetările au arătat că cel mai adecvat stil de parenting ar fi cel democratic întrucât promovează un echilibru între nivelul de afecțiune și sprijin pe care părinții îl oferă copilului și cerințele și regulile impuse de aceștia. De ținut minte, însă, este că fiecare copil este diferit, așa că stă doar în puterile părinților de a descoperi „rețeta” perfectă pentru acesta.

Aboneaza-te la newsletter pentru a primi ultimele noutati:

Arhive