Blog

Câștigătorii Shakespeare School Essay Competition 2025

castigatori essay competition 2025 shakespeare school

Cea de-a 17-a ediție a Shakespeare School Essay Competition, cel mai mare concurs național de creație în limba engleză, a ajuns la final – și încă o dată ne-a confirmat cât de bogată este imaginația tinerilor din România. Suntem onorați să anunțăm câștigătorii acestei ediții de excepție!

Anul acesta, competiția a reunit peste 7.500 de elevi din toată țara, care și-au exprimat creativitatea și gândirea critică în limba engleză, răspunzând temei: „Be the light in someone’s life”. După o selecție atentă și o etapă de interviuri online cu 30 de semifinaliști, juriul a stabilit clasamentul final – o misiune cu adevărat dificilă, având în vedere calitatea eseurilor primite.

Felicitări tuturor participanților! Ne-ați impresionat prin sensibilitatea, originalitatea și expresivitatea cu care ați abordat tema. Suntem mândri de fiecare pas pe care l-ați făcut în această călătorie literară și lingvistică.

Despre competiție

Shakespeare School Essay Competition este un proiect educațional cu tradiție, organizat de Asociația Shakespeare School pentru Educație, care încurajează tinerii să își cultive creativitatea, pasiunea pentru limba engleză și încrederea în exprimarea ideilor proprii.

An de an, competiția le oferă elevilor oportunitatea de a-și face vocea auzită, de a gândi liber și de a-și exersa abilitățile de scriere în limba engleză, încurajați de profesori dedicați și de o comunitate educațională unită.

Partenerii principali ai competiției au fost Shakespeare School, Cambridge University Press & Assessment, Mirunette Education, British Council, Fischer International, Cărturești, Psiholog Mirela Horumbă.

Tema ediției: Be the light in someone’s life

Participanții, împărțiți în două categorii de vârstă (11–14 ani și 15–19 ani), au fost provocați să exploreze o fotografie și să scrie, în 200 sau 250 de cuvinte, cum aceasta le-a stimulat imaginația. Ce a rezultat? Eseuri fascinante, pline de culoare, emoție, aventuri fantastice și reflecții profunde – o adevărată incursiune în universul creativ al tinerilor.

Festivitatea Online de Premiere

Festivitatea de premiere s-a desfășurat online, însă emoțiile și entuziasmul au fost mai puternice ca niciodată. Atmosfera a fost vibrantă, iar fiecare câștigător a fost sărbătorit cu aplauze virtuale, dar sincere. Shakespeare School Essay Competition rămâne o sursă de inspirație pentru elevi și un motor de motivație pentru profesori.

essay competition 2025

Marii câștigători – premiați cu o tabără în Marea Britanie

Locul I de la fiecare categorie de vârstă a fost premiat, ca în fiecare an, cu o tabără de limba engleză în Marea Britanie – o experiență memorabilă care îmbină învățarea cu distracția, prieteni noi și descoperirea unei culturi fascinante. 

Pentru categoria 11-14 ani – câștigătorul a primit o Tabără de limba engleză în Oxford, UK, oferită de Shakespeare School

Pentru categoria 15-19 ani – câștigătorul a primit o Tabără de limba engleză în Oxford, UK, oferită de Mirunette Education

Finaliștii au primit, în funcție de locul ocupat în clasament:

  • Goody bags și reduceri la cursurile de vară, oferite de Shakespeare School;
  • Taxe de înscriere la Examene Cambridge sau Teste Aptis, oferite de Cambridge University Press & Assessment și British Council;
  • Manuale și cărți de limba engleză, oferite de Cambridge University Press & Assessment și Fischer International;
  • Vouchere cu reduceri la taberele de engleză din vara aceasta, oferite de Mirunette Education;
  • Teste de orientare în carieră, oferite și interpretate de Psiholog Mirela Horumbă;
  • Vouchere cu reducere 10%, oferite de Cărturești;
  • Diplome de merit, valoroase în orice portofoliu educațional.

Recunoaștere pentru profesori și Inspectorate Școlare

Trofeul Excelenței a fost câștigat, din nou, de Inspectoratul Școlar al Municipiului București, cu un număr impresionant de 953 elevi participanți, urmat de Dâmbovița, Bihor, Constanța și Buzău.

castigatori essay competition

De asemenea, au fost premiați primii doi profesori cu cel mai mare număr de elevi înscriși în competiție, primind Certificatul de Excelență. 

Atât ISMB, cât și cei doi profesori au fost premiați cu:

  • Voucher cu £100 reducere la Cursul CELTA, oferit de Shakespeare School; 
  • Curs dezvoltare profesională, oferit de Cambridge University Press & Assessment;
  • Voucher cu reducere 10%, oferit de Cărturești.
Trofeul ExcelențeiISMB953 elevi înscrișiInspectoratul Școlar al Municipiului București
Certificate of Excellenceprof. Sezen Cherim145 elevi înscrișiLiceul Teoretic Decebal
Certificate of Excellenceprof. Elena Andrei136 elevi înscrișiColegiul Economic „Regele Mihai I”, Buzău

Lista câștigătorilor Shakespeare School Essay Competition 2025

Într-o lume în care inteligența artificială câștigă teren rapid, evaluarea eseurilor nu a fost deloc o sarcină ușoară. Juriul a depus mult efort pentru a face alegeri cât mai corecte și echilibrate, iar criteriile care au stat la baza deciziilor au fost originalitatea ideilor, bogăția vocabularului și claritatea exprimării. Fiecare text a fost citit cu atenție și apreciat pentru autenticitatea și efortul autorilor, iar alegerea câștigătorilor s-a făcut cu respect și admirație pentru toți cei care au participat.

castigatori essay competition 2025

Categoria 11-14 ani 

Locul ISava MariaVoluntariȘcoala Gimnazială Herăstrău nr. 12
Locul IIStetcu Laura ElenaBaia MareColegiul Național „Vasile Lucaciu”
Locul IIIBlass Sara ElenaTârgovișteScoala Gimnaziala „Radu cel Mare”
MențiuneSuciu AmaliaAlba IuliaPalatul Copiilor Alba Iulia
Premiul JuriuluiCiorîia Vlad ŞtefanLupeniScoala Gimnaziala „Avram Stanca”, Petroșani
Premiu SpecialBoldor Lois BeatriceCâmpaniȘcoala Gimnazială „Georgiu Popa”
Premiu SpecialCârstoiu Maria AlexandraBucureștiScoala Gimnaziala nr. 163
Premiu SpecialLungeanu Ana Maria IreneSector 3Școala Gimnazială nr. 67
Diplomă participareTopală Anastasia PaulaSector 3Școala Gimnazială nr. 67
Diplomă participareCatargiu ElisabetaHârlăuȘcoala Gimnazială „Petru Rareș”
Diplomă participarePopescu Dragoș AlexandruSector 6Școala Gimnazială „Regina Maria”
Diplomă participareKovacs KlementinaSfantu GheorgheLiceul Teoretic „Mikes Kelemen”
Diplomă participareBașa Alexia MariaSuceveniȘcoala Gimnazială „Vasile Burlui”
Diplomă participareRoman IzabelaAdunații CopaceniȘcoala Centrală București
Diplomă participareBarbu Maria AlexandraBucureștiȘcoala Gimnazială nr. 189

Categoria 15-19 ani

Locul IChelu Denisa NicoleSector 1Colegiul Național „Ion Luca Caragiale”
Locul IIManciu MarioAiudColegiul Național „Titu Maiorescu”
Locul IIIBaltag-Diaconu Ana-MariaCurtea de ArgeșColegiul Național „Vlaicu Vodă”
MențiuneAndrei TeodoraBucureștiLiceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”
Premiul JuriuluiFaca Natalia AlicePloieștiColegiul Național „Mihai Viteazul”
Premiul JuriuluiPîrvu MariaPiteștiColegiul Național „Ion C. Bratianu”
Premiu SpecialChesăuan Andrei-BrianBucureștiColegiul Național „Gheorghe Șincai”
Premiu SpecialGrigoriu Amalia-ȘtefaniaFocșaniLiceul de Artă „Gh. Tattarescu”
Premiu SpecialDinu Miruna GabrielaSector 6Colegiul Național Elena Cuza
Diplomă participareDragnescu Williams GabrielBucureștiLiceul teoretic C.A.Rosetti
Diplomă participareBejan Irina-ElenaBrăilaColegiul Național „Gheorghe Munteanu Murgoci”
Diplomă participareZoltan Medeea IoanaScrioașteaColegiul Național „Anastasescu”
Diplomă participareBunea AlexandraBăicoiColegiul Național „Ion Luca Caragiale”, Ploiești
Diplomă participarePanait Patică IlincaBucureștiLiceul Teoretic „C.A. Rosetti”
Diplomă participareBogdan Mircea-AndreiBucureștiColegiul Național „Sfântul Sava”

Felicitări câștigătorilor și tuturor celor peste 7.500 de participanți pasionați de Limba Engleză, din toate colțurile țării, care s-au întrecut în creativitate, originalitate și în arta argumentării, în cadrul Shakespeare School Essay Competition – Ediția #17.

Până anul viitor, ne dăm întâlnire la Cursurile de Vară ÎN CLASĂ sau ONLINE de la Shakespeare School, apoi ne revedem la Cursurile din Toamnă, atunci când vom da startul noului an școlar!

Felicitări tuturor celor implicați în această ediție de poveste!
Ne revedem la următoarea provocare creativă.
Până atunci: Write your story. Share your vision. Dare to dream.

* * *

Despre Asociația Shakespeare School pentru Educație

Fondată în anul 2011, este o organizație non-profit ce are ca misiune sprijinirea tinerilor talentați să își urmeze pasiunile prin perfecționarea limbii engleze și ajutarea copiilor cu oportunități reduse să se dezvolte și sa învețe limba engleză.

Concursul Shakespeare School Essay Competition 

Este unul dintre proiectele prin care Asociația Shakespeare School pentru Educație își propune să stimuleze gândirea creativă și să motiveze tinerii din întreaga țară să își perfecționeze cunoștințele de limba engleză. Motto-ul Asociației este „Limba engleză deschide oportunități” pentru că stăpânirea unei limbi de circulație internațională poate face diferența în viitorul tinerilor, facilitându-le accesul spre o educație de calitate și o carieră de succes.

Despre Shakespeare School

Cu o experiență de 23 de ani în educația lingvistică, Shakespeare School rămâne un reper pentru predarea limbii engleze în România. Ne dedicăm complet sprijinirii copiilor și adolescenților să-și atingă potențialul maxim, oferindu-le nu doar cunoștințe, ci și încredere, inspirație și curajul de a se exprima liber, într-o lume în continuă schimbare.

* * *

Organizator: Asociația Shakespeare School pentru Educație

Sponsor principal: Shakespeare School

Sponsori: Cambridge University Press & Assessment, Mirunette Education, British Council, Fischer International, Cărturești, Psiholog Mirela Horumbă.

Parteneri media: Alarma Buzoiană, Asociația 4Career, Cățelușul Pic, Chic-Elite.ro, Clopoțel.ro, EventsMax.ro, Financial Market, Gazeta de Sud, GOKid, Jurnalul de Afaceri, KidsNews.ro, Mesagerul de Covasna, Modern Dads, Modern Family, News Buzău, Newsar, Opera Comică pentru Copii, Portal Învățământ, Radio Itsy Bitsy, Radio România Cultural, Radio Sud, Radio Trinitas, România Pozitivă, SfatulPărinților.ro, Spot Media, Știri pentru Copii, SuntPărinte.ro, Teatrul Ion Creangă.

Parteneri educaționali: Bucharest English Teachers’ Association – BETA, Cluj English Teachers’ Association, Consiliul Elevilor, Federația Națională a Asociațiilor de Părinți, Moldavian Association of Teachers of English, Romanian Association of Teachers of English, Timișoara English Teachers’ Association, Vreau Să Studiez În America și Inspectoratele Școlare Județene.

essay competition castigatori

Ți-a plăcut acest articol? Ți s-au părut folositoare sfaturile noastre? Atunci hai pe canalul nostru de YouTube sau pe pagina noastră de Facebook pentru și mai multe sfaturi și povești cu care te poți identifica!

Shakespeare School și-a creat o metodă de predare a limbii engleze inovatoare, care reprezintă o aplicare originală a Teoriei Inteligențelor Multiple. 

Ce înseamnă, concret, metoda noastră?
Profesorii identifică și adaptează atmosfera din clasă și activitățile, astfel încât ele să răspundă intereselor și aptitudinilor fiecărui cursant în parte. Folosim o mare varietate de resurse pentru a oferi calea cea mai rapidă și ușoară spre învățare luând în considerare darul fiecărui cursant în parte.

Descoperă și tu metoda Shakespeare School în cadrul lecțiilor demo de limba engleză!

Mai multe articole

Contactează-ne!