
Shakespeare School Essay Competition, cel mai mare Concurs Național de creație în Limba Engleză, a continuat să inspire și în 2025 mii de elevi din întreaga țară. Aflat la cea de-a 17-a ediție, concursul a înregistrat un număr impresionant de participanți – peste 7.500 de elevi de gimnaziu și liceu din România.
Concursul de eseuri în limba engleză a avut și în acest an o temă captivantă: “Be the light in someone’s life”, provocând tinerii să își pună în valoare creativitatea și cunoștințele lingvistice. În doar 200-250 de cuvinte, participanții au descris o imagine de referință, făcând trimitere directă la tema propusă, dar și la elementele vizuale din imagine.
Juriul Shakespeare School a avut din nou o misiune dificilă, dar frumoasă: profesorii au citit, evaluat și s-au bucurat de gândurile și poveștile exprimate de elevi din toată țara. Au fost apreciate originalitatea ideilor, respectarea temei, coerența textului, vocabularul și corectitudinea gramaticală.
Competiția are ca scop stimularea gândirii creative, a spiritului de inovație și a pasiunii pentru limba engleză, motivând elevii să se exprime liber și autentic.
Cei 30 de semifinaliști – câte 15 pentru fiecare categorie de vârstă (11-14 ani și 15-19 ani) – care au obținut cele mai bune punctaje, au fost selectați.
CATEGORIA 11-14
Barbu Maria Alexandra | București | Școala Gimnazială nr. 189 |
Bașa Alexia Maria | Suceveni | Școala Gimnazială „Vasile Burlui” |
Blass Sara Elena | Târgoviște | Scoala Gimnaziala „Radu cel Mare” |
Boldor Lois Beatrice | Câmpani | Școala Gimnazială „Georgiu Popa” |
Cârstoiu Maria Alexandra | București | Scoala Gimnaziala nr. 163 |
Catargiu Elisabeta | Hârlău | Școala Gimnazială „Petru Rareș” |
Ciorîia Vlad Ştefan | Lupeni | Scoala Gimnaziala „Avram Stanca”, Petroșani |
Kovacs Klementina | Sfantu Gheorghe | Liceul Teoretic „Mikes Kelemen” |
Lungeanu Ana Maria Irene | Sector 3 | Școala Gimnazială nr. 67 |
Popescu Dragoș Alexandru | Sector 6 | Școala Gimnazială „Regina Maria” |
Roman Izabela | Adunații Copaceni | Școala Centrală București |
Sava Maria | Voluntari | Școala Gimnazială Herăstrău nr. 12 |
Stetcu Laura Elena | Baia Mare | Colegiul Național „Vasile Lucaciu” |
Suciu Amalia | Alba Iulia | Palatul Copiilor Alba Iulia |
Topală Anastasia Paula | Sector 3 | Școala Gimnazială nr. 67 |
*Numele sunt prezentate în ordine alfabetică, nu în funcție de punctaj.
CATEGORIA 15-19
Andrei Teodora | București | Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” |
Baltag-Diaconu Ana-Maria | Curtea de Argeș | Colegiul Național „Vlaicu Vodă” |
Bejan Irina-Elena | Brăila | Colegiul Național „Gheorghe Munteanu Murgoci” |
Bogdan Mircea-Andrei | București | Colegiul Național „Sfântul Sava” |
Bunea Alexandra | Băicoi | Colegiul Național „Ion Luca Caragiale”, Ploiești |
Chelu Denisa Nicole | Sector 1 | Colegiul Național „Ion Luca Caragiale” |
Chesăuan Andrei-Brian | București | Colegiul Național „Gheorghe Șincai” |
Dinu Miruna Gabriela | Sector 6 | Colegiul Național Elena Cuza |
Dragnescu Williams Gabriel | București | Liceul teoretic C.A.Rosetti |
Faca Natalia Alice | Ploiești | Colegiul Național „Mihai Viteazul”i |
Grigoriu Amalia-Ștefania | Focșani | Liceul de Artă „Gh. Tattarescu” |
Manciu Mario | Aiud | Colegiul Național „Titu Maiorescu” |
Panait Patică Ilinca | București | Liceul Teoretic „C.A. Rosetti” |
Pîrvu Maria | Pitești | Colegiul Național „Ion C. Bratianu” |
Zoltan Medeea Ioana | Scrioaștea | Colegiul Național „Anastasescu” |
*Numele sunt prezentate în ordine alfabetică, nu în funcție de punctaj.
Acești finaliști vor merge mai departe în etapa interviurilor online, ce va avea loc în weekendul 14–15 iunie 2025. Interviul, desfășurat în limba engleză, este obligatoriu pentru accederea în finală – neparticiparea atrage cu sine descalificarea.
Toți semifinaliștii vor fi contactați individual și vor primi informații detaliate despre ora și link-ul de conectare pentru interviu.
Următorul moment important: Festivitatea Online de Premiere, programată pentru 17 iunie 2025, unde vom celebra împreună creativitatea și efortul tuturor celor implicați!
Felicităm toți participanții pentru entuziasmul și implicarea de care au dat dovadă, iar celor 30 de semifinaliști le adresăm un sincer „BRAVO!” pentru performanța remarcabilă!
Așteptăm cu interes să îi cunoaștem mai bine și să descoperim poveștile lor pline de imaginație.
Mult succes în etapa finală!