A fost o dată ca niciodată o şleahtă de 29 de prichindei, toţi dornici să se preschimbe, fie şi pentru scurt timp, în cavaleri şi domniţe. Pentru a-şi atinge ţelul măreţ, au purces într-o călduroasă zi a lui cuptor (10 iulie) către aventurile care aveau să-i aştepte în „cetatea Moieciului de Sus“. Pe drum, au făcut un scurt şi binevenit popas la cetatea Râşnovului, prilej pentru a intra niţel în atmosfera medievală şi a se obişnui cu lumea în care aveau să păşească în zilele următoare.
La poarta „Cetăţii Dor-de-Moieciu“ am fost întâmpinaţi cu braţele deschise de către gazde: doamna Rodica (cea care avea să ne încânte pe toată durata şederii cu bucatele ei alese, despre care suntem siguri că se va auzi multă vreme de acum încolo!), preafrumoasa domniţă Smaranda, şi de cei trei cavaleri curajoşi şi pricepuţi, călăuze pentru copii între ale trasului cu arcul, mânuirii spadei şi a pensulei, pe numele lor Cavalerul Zender, Cavalerul Dragoş şi Cavalerul Ciprian (zis şi Ghiţă, copiii ştiu de ce, noi nu).
Zilele au trecut una după alta în zbor, şi cei 29 de prichindei de care vă vorbeam au prins a se obişnui cu regulile stricte de la castel: erau nevoiţi să îmbrace straiele bravilor lor înaintaşi (băieţii, tunici, iar fetele, preafrumoase rochiţe) de care trebuiau să se îngrijească, să se trezească în zori şi să îndure apriga înviorare matinală condusă de 
Cavalerul Zender, să păstreze liniştea în timpul meselor şi să-şi menţină odăile într-o perfectă orânduire. Deşi nu am reuşit să îl cunoaştem în carne şi oase pe faimosul Shakespeare, am izbutit să deprindem câte ceva din graiul timpurilor sale în cadrul orelor zilnice de limba engleză.
Am aflat cum trăiau oamenii cu multe sute de ani în urmă, cum se luptau vitejii cavaleri, dar mai ales cum se vorbea în acele timpuri; pun rămăşag că dacă acum un cavaler medieval s-ar ivi dinaintea celor 29 de tineri cavaleri şi domniţe ai noştri, s-ar înţelege de minune cu ei.
Cunoştinţele de limba engleză au fost puse la încercare în ultima zi a şederii noastre. 
Şi pentru că Shakespeare este în primul rând un dramaturg, ne-am hotărât să punem şi noi în scenă două piese de teatru – Excalibur şi King Artur’s Legend. Juriul a fost exigent, dar a hotărât în unanimitate că stăpânim cu desăvârşire atât graiul englezesc cât şi arta dramatică.
Eforturile ne-au fost răsplătite în primul rând printr-o excursie mult-aşteptată la „Hodăiţă“, de unde ne-am putut bucura privirile cu peisajul mirific al crestelor Bucegilor, dar ne-am şi astâmpărat foamea la un picnic pregătit pe loc de doamna Rodica. Copiii s-au jucat, au alergat, au smotocit cum se cuvine o biată pisică aciuată pe acolo şi s-au înfricoşat la auzul veştii că vor fi nevoiţi să rămână acolo peste noapte (păcăleala Cavalerului Ciprian).
În al doilea rând, am fost încântaţi de o inedită demonstraţie de mânuire a poiurilor în flăcări (pentru cei care nu ştiu despre ce este vorba, se pot citi mai multe aici: http://en.wikipedia.org/wiki/Poi_%28performance_art%29).
Toate activităţile de peste zi i-au stors de puteri pe cei mici, astfel încât unii dintre ei adormeau uneori duşi în timpul filmelor de seară.
Pe toată durata şederii noastre ne-am bucurat că vremea a ţinut cu noi, astfel încât în ultima seară am luat parte în aer liber la ceremonia de investire a cavalerilor şi domniţelor, prilej cu care fiecare prichindel şi-a primit blazonul pe care să-l poarte cu mândrie de acum încolo.
Tot acum am asistat la o demonstraţie de iscusinţă în mânuirea spadelor, cei mai buni cavaleri înfruntându-se în luptă. Totul a fost urmat de un mare foc de tabără şi multe multe gogoşi.
Dar vorbele (şi-n româneşte, şi-n graiul lui Shakespeare) sunt puţine şi sărace pentru a descrie întru totul această săptămână de poveste, aşa că vă invit să vă bucuraţi privirea cu imagini de neuitat din această tabără.
Şi-am încălecat pe-o şa, şi v-am spus povestea aşa.
