Comicul, in opera shakespeariana, constituie apanajul catorva elemente centrale, des intalnite in cele optsprezece comedii ale sale: carnavalescul, bufoneria, mastile, artificialul, confuzia generata de travestiul personajelor. In fond, disolutia identitatii personajelor reprezinta sursa veritabila de umor, dand nastere unor situatii hilare si unor incurcaturi din care personajele reusesc cu greu sa iasa.
Un exemplu ar fi A douasprezecea noapte, unde ambiguitatea generata de confuzia masculin – feminin are rostul de a incurca itele narative, iar alternanta Viola/Cesario sta la baza unor situatii de un comic inedit. Uneori, masca pe care personajele si-o asuma devine parte integranta a acestora, acaparându-le si anulându-le identitatea. Nu in zadar, un celebru citat, din comedia Cum va place, spune ca “lumea intreaga este o scena, iar barbatii si femeile sunt actorii ei; ei intra si ies pe rând din ea”.
O alta comedie a mastilor este Mult zgomot pentru nimic, unde, sub dominatia aparentei, a inselaciunii si a infidelitatii, unele povesti de dragoste sunt sabotate, in vreme ce altele iau nastere in urma unei farse, in mod total neasteptat. Ne referim aici la Beatrice si Benedick, care ajung sa se indragosteasca unul de celalalt ca rezultat al farsei puse la cale de Don Pedro si prietenii sai.
Tot in aceasta piesa recunoastem un alt liant al comediilor lui Shakespeare – dragostea. Dragostea ca tema universala, care pune personajele in miscare, care este pretext al suferintei si al lamentarilor, dar care, invariabil, stârneste si o multitudine de situatii controversate, in nota comica. In goana lor permanenta dupa iubire, care nu tine cont de reguli sau norme sociale, personajele se trezesc a fi puse, de multe ori, in situatii de un haz involuntar, fie ca vorbim despre Mult zgomot pentru nimic, Cum va place, Imblânzirea scorpiei sau A douasprezecea noapte.
In aceasta din urma, personajul principal feminin, Viola, se indragosteste de Orsino, insa deghizarea sa in fratele sau, Cesario, o impiedica sa-si marturiseasca dragostea. Intr-o comedie in care fiecare pare a fi ceea ce nu e, incurcaturile devin o sursa inepuizabila de comic. O adaptare moderna a piesei este filmul omonim, din anul 1996, cu Ben Kingsley si Helena Bonham Carter, precum si She’s the man (2006), cu Amanda Bynes in rolul Violei-Cesario.
Si comedia Cum va place porneste de la aceeasi premisa: dragostea, ca sursa de tragicomic, caci personajele se lamenteaza continuu, dar, de cele mai multe ori, plângerile lor sunt ridicole si nefondate. Rosalind este personajul care orchestreaza patru casatorii pâna la finalul piesei, fapt care demonstreaza ca, in ciuda dificultatilor intâlnite, iubirea triumfa.
Un alt subiect dezbatut in comedii este cel al diferentei de clasa sociala – un om de rang inferior (precum un servitor) nu are dreptul sa aspire la iubirea unui nobil, dar nici o persoana de rang superior nu poate, sub nicio forma, sa aiba o relatie cu cineva care nu are acelasi statut social. Recurenta in multe dintre operele sale, aceasta constituie una dintre temele principale in Totul e bine când se termina cu bine, unde servitoarea Helena aspira la iubirea nobilului Bertram, in ciuda faptului ca acesta are un comportament reprobabil si nu pare sa regrete actiunile sale decât inspre finalul piesei.
Unul dintre cele mai importante si complexe personaje din comediile shakespeariene este bufonul, fin observator al naturii umane si inzestrat cu inteligenta si abilitate in gândire. El este cel care analizeaza conflicte social-politice, reflecteaza asupra situatiilor si rosteste adevaruri generale, fiind pus la adapost de statutul sau. Bufoni celebri din opera lui Shakespeare, precum Feste, Tocila, Launce, mascariciul contesei Roussillon sau gemenii Dromio, reusesc sa stârneasca hazul tocmai prin replicile lor acide, dar incarcate de adevaruri general-valabile cu privire la natura umana, limbajul fiind, pentru Shakespeare, unul dintre instrumentele principale ce dau nastere umorului.
Asadar, maestrul Shakespeare ne demonstreaza, prin comediile sale, ca umorul rezista trecerii timpului si ca, 400 de ani mai târziu, acestea nu si-au pierdut din universalitate, continuând sa fascineze si, in acelasi timp, sa stârneasca hohote de râs. Prin urmare, propun sa ne delectam cu piese savuroase si sa il (re)descoperim pe Shakespeare!
Autor: Raluca Rusu, profesor Shakespeare School
