Blog

Copiii și dispozitivele digitale: când timpul în fața ecranelor e prea mult

Copiii si dispozitivele digitale cand timpul in fata ecranelor e prea mult 1

Nu a fost niciodată ușor să crești un copil, însă pare că, în era digitală, părinții întâmpină mult mai multe provocări decât înainte să existe tot felul de dispozitive digitale care să acapareaze atenția celor mici. Un studiu desfășurat de Pew Research Center în 2020 a demonstrat că 71% dintre părinții americani sunt atât de îngrijorați de faptul că cel mic petrece prea mult timp în fața ecranelor încât au cerut ajutor medicilor. Acest lucru nu se limitează doar la spațiul american, fiind o problemă des întâlnită la nivel global. 

Provocarea principală pe care o întâmpină părinții este dozarea timpului petrecut în fața ecranelor pentru cei mici. Dacă acum câțiva ani se credea că doar copiii mai mari folosesc smartphone-ul, tableta sau se uită la TV constant, ei bine, folosirea în exces a dispozitivelor digitale a devenit un real pericol și pentru bebeluși. În fond, ne-am obișnuit să vedem copii în vârstă de maximum 2 ani fascinați de ecranele acestor device-uri pe care părinții le oferă ca o soluție de a le distrage atenția sau de a-i calma. 

A devenit o problemă atât de mare, încât Organizația Mondială a Sănătății a publicat un nou ghid practic pentru ca părinții să știe sigur cât timp ar trebui să stea copiii în fața ecranelor:

  • pentru copiii mai mici de 2 ani: DELOC
  • pentru copiii cu vârsta de 3-5 ani: maximum 60 minute pe zi.

Motivul pentru care s-au stabilit aceste limite este strict legat de schimbările în starea de sănătate a copiilor: dezvoltarea cognitivă, abilitățile lingvistice și cele motorii au de suferit dacă cel mic petrece prea mult timp în fața ecranului. Știm că poate fi dificil să reziști tentației de a-i distrage atenția copilului cu un videoclip pe telefon, însă în continuare îți oferim câteva sfaturi pentru a te ajuta să limitezi cu succes timpul petrecut în fața ecranului.

Copiii si dispozitivele digitale cand timpul in fata ecranelor e prea mult 2

Pentru copiii mai mici de 2 ani…

Nu este nimic greșit să îi faci cunoștință micuțului tău cu tehnologia, însă nu pentru o perioadă îndelungată de timp și mereu sub supravegherea unui părinte. Totuși, bebelușii trebuie să-și petreacă majoritatea timpului descoperind lumea din jurul lor și dezvoltându-se din punct de vedere mintal și fizic. 

Astfel, iată câteva lucruri pe care trebuie să le faci pentru a găsi echilibrul perfect între copilul tău și timpul petrecut în fața ecranelor:

  • Limitează utilizarea dispozitivelor digitale aproape complet – Organizația Mondială a Sănătății le recomandă părinților să folosească telefonul sau tableta în preajma copiilor doar atunci când vorbesc cu bunicii sau alți membrii ai familiei. În acest caz, conversațiile îi ajută pe copii să-și dezvolte abilitățile lingvistice, mai ales dacă apelul este video. 
  • Treci peste videoclipurile educaționale pentru copii – de cele mai multe ori, aceste videoclipuri îi fac mai mult rău copilului decât bine. S-a descoperit că videoclipurile educaționale creează probleme de dezvoltare, de somn și întârzieri considerabile în îmbogățirea setului de abilități esențiale ale copilului.
  • Protejează-ți dispozitivele digitale – curiozitatea îi caracterizează pe cei mici, mai ales când vine vorba de dispozitivele digitale. Astfel, activează acele setări pentru controlul parental pe telefon sau tabletă, protejează telefonul cu carcase sau folii de protecție și, atunci când copilul crește și înțelege instrucțiunile simple, învață-l să nu mănânce sau să bea în preajma laptopului și să nu uite telefonul în locuri neadecvate cum ar fi pe jos.

Copiii si dispozitivele digitale cand timpul in fata ecranelor e prea mult 3

Pentru copiii cu vârsta de 3-5 ani…

Deși în fiecare zi apar fel și fel de noi aplicații care promovează dezvoltarea copiilor, tot ar trebui să ai grijă cu cât timp îl lași pe cel mic să le utilizeze. Aplicațiile și dispozitivele digitale trebuie să reprezinte doar o mică parte din activitatea zilnică a copilului, chiar dacă mulți părinți au constatat că, datorită acestora, copilul și-a îmbunătățit abilitățile de comunicare sau de gândire.

Iată cum poți crea o legătură sănătoasă între copil și dispozitivele digitale:

  • Folosiți tehnologia împreună – la această vârstă copiii învață să împartă, să-i ajute pe apropiați și să fie mai empatici. Tehnologia îi poate ajuta pe copii în această etapă de dezvoltare, mai ales când o descoperiți împreună, pe rând. De asemenea, copilul se va simți mult mai conectat și cu tine pentru că îi oferi atenția ta deplină.
  • Alege cu cel mic ce jocuri sau aplicații utilizează – verificarea ratingului de acord parental al jocurilor sau aplicațiilor pe care le utilizează copilul este mai mult decât esențială. Conținutul sensibil de pe Internet poate circula cu o viteză extraordinar de mare și, chiar dacă tu crezi că ai luat toate măsurile necesare de precauție, tot se poate strecura un joc sau filmuleț neadecvat vârstei copilului. 
  • Creează un spațiu tech-free – aici, nici copiii, nici adulții nu își vor folosi telefonul, tableta sau orice alt dispozitiv digital. Stabilirea unor reguli bine definite poate ajuta toți membrii familiei să respecte spațiul și timpul tech-free. De exemplu, poți interzice telefoanele în zona de luat masa sau fix înainte de culcare.

Copiii si dispozitivele digitale cand timpul in fata ecranelor e prea mult 4

Ce poate face copilul în loc să stea în fața ecranelor?

  • Încurajează-l să citească sau citește-i tu o carte – dacă cel mic este deja la vârsta la care citește singur, îndeamnă-l să citească măcar câteva pagini în schimbul unei ore petrecute la calculator sau pe telefon. Până cel mic va învăța să citească singur, fă un obicei din a-i citi înainte de culcare.
  • Jucați-vă afară – odată ce au descoperit lumea uimitoare a tehnologiei, copiii evită să se mai joace afară, preferând jocurile pe telefon sau filmulețele de pe YouTube. Încearcă să creezi diverse oportunități pentru ca întreaga familie să iasă în natură și să facă mișcare. Sportul joacă un rol esențial în sănătatea fiecăruia dintre noi, dar mai ales în cazul copiilor. 
  • Petreceți mai mult timp împreună – timpul petrecut în fața dispozitivelor digitale poate duce la mai puțin timp de calitate petrecut în familie. Astfel, creează câteva reguli pentru a petrece mai mult timp împreună; în fiecare seară, de exemplu, faceți un puzzle împreună sau în fiecare weekend mergeți într-o mini-aventură. Este important să lăsați deoparte device-urile și să vă bucurați de compania celuilalt. 

Chiar dacă există numeroase beneficii ale utilizării tehnologiei în viața de zi cu zi, precum aportul informațional sau posibilitatea de a apela video persoanele dragi care locuiesc departe de tine, trebuie să acorzi mare atenție timpului petrecut de copil în fața ecranului. Prea mult timp pe telefon, tabletă sau calculator poate avea repercusiuni grave asupra sănătății și dezvoltării armonioase a copilului. 

 

Shakespeare School și-a creat o metodă de predare a limbii engleze inovatoare, care reprezintă o aplicare originală a Teoriei Inteligențelor Multiple. 

Ce înseamnă, concret, metoda noastră? Profesorii identifică și adaptează atmosfera din clasă și activitățile, astfel încât ele să răspundă intereselor și aptitudinilor fiecărui cursant în parte. Folosim o mare varietate de resurse pentru a oferi calea cea mai rapidă și ușoară spre învățare luând în considerare darul fiecărui cursant în parte.

 

Descoperă și tu metoda Shakespeare School în cadrul lecțiilor demo de limba engleză!

Ți-a plăcut acest articol? Ți s-au părut folositoare sfaturile noastre? Atunci hai pe canalul nostru de YouTube sau pe pagina noastră de Facebook pentru și mai multe sfaturi și povești cu care te poți identifica!

Ți-a plăcut acest articol? Ți s-au părut folositoare sfaturile noastre? Atunci hai pe canalul nostru de YouTube sau pe pagina noastră de Facebook pentru și mai multe sfaturi și povești cu care te poți identifica!

Shakespeare School și-a creat o metodă de predare a limbii engleze inovatoare, care reprezintă o aplicare originală a Teoriei Inteligențelor Multiple. 

Ce înseamnă, concret, metoda noastră?
Profesorii identifică și adaptează atmosfera din clasă și activitățile, astfel încât ele să răspundă intereselor și aptitudinilor fiecărui cursant în parte. Folosim o mare varietate de resurse pentru a oferi calea cea mai rapidă și ușoară spre învățare luând în considerare darul fiecărui cursant în parte.

Descoperă și tu metoda Shakespeare School în cadrul lecțiilor demo de limba engleză!

Mai multe articole