”A avea un copil nu te face părinte, aşa cum a avea un pian nu te face pianist” Michael Levine

Mirela Horumbă, psihologul părinţilor vă invită la o nouă întâlnire a Clubului Bright Parents.

În penultima “şedinţă cu părinţii” din acest an şcolar vom afla împreună cum putem fi părinţi (mai) calmi.

De ce este absolut necesară aceasta abordare în relaţia cu cei mici?

Pentru a se dezvolta armonios copiii au nevoie să aibă încredere în ei şi în adulţii care le stau în preajmă şi se ocupă cu educarea lor. Copiii depind în dezvoltarea şi evoluţia lor de comportamentele pe care le avem noi ca educatori, zi de zi.

Ei învaţă din ceea ce facem noi, iar comportamentul nostru în relaţia cu ei este reperul lor pentru viaţa pe care o trăiesc acum şi pentru ceea ce urmează să facă în viaţa de adult. Uneori nu pare să aibă o legatură directă pentru că rezultatele nu se văd pe loc, ci adesea la perioade mai lungi de timp.

Vă invităm aşadar la Clubul Bright Parents să aflăm împreună totul despre “Parentingul cu calm”.

Întâlnirea are loc VINERI, 19 Aprilie 2019, începând cu ora 18:00, la sediul Shakespeare School Brâncoveanu din Str. Mărţişor nr. 36, Bucureşti.

Pentru a va înscrie la eveniment, vă invităm să completaţi formularul de mai jos:

Please select a valid form

socialIcons