Daca e sa imi amintesc ce faceam eu la 7-8 ani, ei bine, cu siguranta nu dadeam examene ale Colegiului Trinity din Londra, cu profesori nativi de limba engleza. Si cred ca vorbesc in numele mai multor adulti de aceeasi varsta cu mine… prin urmare, uimirea si dragul meu au fost cu atat mai mari, cu cat acesti copii nu numai ca au sustinut examenul, dar multi l-au luat si cu nota maxima. Orice note ar fi luat, pentru noi toti sunt niste invingatori. Toata lauda noastra!
Am vazut copii emotionati, frumosi, destepti, increzatori, carora acest examen le-a deschis lumea pentru un viitor in care nu vor mai avea emotii atunci cand vorbesc cu nativi englezi. Vor zice in gand: “am mai vorbit cu un englez si m-am descurcat.” Si apoi vor zambi. Si cand copiii zambesc, the sky is the limit…
E incredibil sa vezi cum le tremura vocea cand sunt chemati sa discute cu noi, cu cinci minute inainte sa intre in examen – ceea ce noua ne place sa numim “incalzirea sportivilor”. Examenul Trinity este doar conversatie, de la 5 minute la cls. 1, la 14 minute, la cls. a 6-a. Noi, profesoarele care i-am pregatit in tot acest an, i-am ajutat cat am putut. Profesorul examinator, a declarat “The staff was really helpful and the organisation of the exam really good”. Si chiar daca pe unii i-au coplesit emotiile si in timpul examenului, ei bine, vom incerca sa ne pregatim mai bine la anu’. Viata e inainte si din tot ce ni se intampla se poate invata ceva.
Cat de voiosi topaiau la iesire, usurati si bucurosi ca au trecut de inca o piatra de hotar… Personal, am fost alaturi de ei de ziua copilului pe 1 iunie. Si am avut ocazia sa vad niste fetisoare vesele pe care se citeau semnele succesului. Si ale sperantei. Se citeau rezultatele unui an intreg de munca, cu fiecare tema, cu fiecare intrebare pe care le-o puneam la ora.
Bravo!!! Am reusit, dragi copii! Si la mai mare!
