Shakespeare School, desemnat „Cel mai bun centru de pregătire a examenelor Cambridge din România” de către Cambridge University Press & Assessment, organizează în perioada 12-14 mai 2026 o serie de evenimente educaționale gratuite dedicată elevilor și părinților interesați de certificările Cambridge English. „Zilele Examenelor Cambridge English” cuprind trei workshop-uri interactive online, susținute în parteneriat cu Cambridge University Press & Assessment.
Într-un context educațional tot mai competitiv, certificatele Cambridge nu sunt doar o dovadă a competențelor lingvistice, ci și un pașaport către oportunități academice globale și echivalarea probelor de limbă engleză la examenele naționale (Evaluarea Națională și Bacalaureat).

Trei seri dedicate succesului la examenele Cambridge
Evenimentele se adresează unui public larg:
- Pentru elevii de gimnaziu (12 – 15 ani) – Workshop KET & PET – marți, 12 mai, ora 19:00
- Pentru copii (8 -12 ani) – Workshop YLE – miercuri, 13 mai, ora 19:00
- Pentru liceeni (15 -19 ani) – Workshop FCE & CAE – joi, 14 mai, ora 19:00
Fiecare workshop va oferi informații practice despre structura examenelor Cambridge, strategii de pregătire eficiente și exemple concrete de exerciții, fiind conceput pentru a răspunde atât întrebărilor elevilor, cât și preocupărilor părinților.
“Certificările Cambridge English reprezintă un atu real pentru viitorul copiilor noștri. Prin aceste workshop-uri gratuite, ne dorim să clarificăm toate întrebările părinților și să oferim elevilor încrederea de care au nevoie pentru a aborda examenele Cambridge cu succes. Participarea comună a părinților și copiilor creează o atmosferă de susținere și înțelegere reciprocă în procesul educațional.” – declară Nicoleta Dinescu, Director Academic Shakespeare School.

Beneficii concrete pentru participanți
Părinții și elevii care participă la workshop-uri vor afla:
- Care examen Cambridge se potrivește cel mai bine nivelului actual al elevului
- Cum sunt recunoscute certificările Cambridge în România și internațional
- Strategii concrete pentru obținerea unui punctaj maxim
- Care examene pot echivala proba de competență lingvistică la Bacalaureat
- Cum pot fi utilizate certificările Cambridge pentru admiterea în licee bilingve sau la universități din străinătate
- Cum pot părinții să sprijine eficient pregătirea copiilor pentru examen
De ce este importantă participarea părinților?
Prezența părinților la aceste workshop-uri oferă multiple avantaje: părinții înțeleg mai bine cerințele și structura examenelor, pot oferi suport mai eficient acasă și contribuie la reducerea anxietății copiilor legate de pregătire și susținerea testelor. De asemenea, participarea comună facilitează comunicarea dintre părinți, copii și profesori, creând o echipă puternică dedicată succesului academic al tinerilor.

Expertiză recunoscută internațional
Shakespeare School este unul dintre centrele recunoscute ca Gold Preparation Centre, distincție care atestă rezultatele excepționale ale cursanților și calitatea actului educațional. În cei peste 23 de ani de activitate, peste 45.000 de cursanți au obținut certificări internaționale, mulți dintre aceștia reușind să obțină punctaje maxime la examenele Cambridge.
Workshop-urile vor fi susținute de profesori Shakespeare School cu experiență vastă în pregătirea pentru examene Cambridge, alături de Aniella Bușilă, Consultant Educational Cambridge University Press & Assessment, care va aduce perspective actualizate direct de la sursa oficială Cambridge.

Înregistrare gratuită, locuri limitate
Participarea la evenimente este complet gratuită, atât pentru elevi, cât și pentru părinți. Înscrierile se fac online prin completarea formularului disponibil pe site-ul Shakespeare School (www.shakespeare-school.ro/zilele-cambridge-la-shakespeare-school), cu o zi înaintea fiecărui workshop. Locurile sunt limitate pentru a asigura o interacțiune de calitate.
Despre Shakespeare School
Cu o experiență de peste 23 de ani, Shakespeare School este lider în pregătirea pentru examenele Cambridge în România. Prin metoda proprie Roata Excelenței™, centrul oferă o abordare educațională bazată pe Teoria Inteligențelor Multiple, ajutând peste 50.000 de cursanți să își atingă potențialul maxim într-o atmosferă caldă și motivantă.



