Adventure Camp @ Fratii Jderi

IMG_0663Mens sana in corpore sano! Ştim cu toţii că o minte ageră şi creativă este rezultatul atât al studiului, cât şi al unei diete sănătoase, împletite cu sport şi timp petrecut în natură. Lucrul acesta am încercat să-l realizăm săptămâna trecută în tabăra English Adventure desfăşurată în satul de vacanţă Fraţii Jderi.

Aventura a început duminică. Un grup de 30 de adolescenţi, împreună cu doi profesori de la Shakespeare School, un psiholog şi directorul şcolii au ajuns în satul de vacanţă. După o masă copioasă şi o scurtă încălzire, ne-am împrietenit cu muntele. A fost prima experienţă în care am învăţat să bem apă din izvor şi să urmăm calea pe care natura ne-o arată. Seara am petrecut-o în faţa focului de tabără, jucând Adevăr sau Provocare, discutând despre experienţele lui Winnetou şi încercând să ne identificăm în experienţele acestui personaj. A doua zi am început şi orele de engleză. Activităţile interactive au pus accentul pe dezvoltarea abilităţilor de comunicare în public, iar exemplificarea acestora prin pregătirea unor scurte piese de teatru ce au fost ulterior puse în scenă şi filmate!

În fiecare după-amiază activităţile sportive au avut întâietate. Am făcut baie în râu, ne-am întrecut cuIMG_0713 bărcile, ne-am bătut cu noroi, dar am şi învăţat să lucrăm în echipă şi am înţeles că fiecare membru al echipei joacă un rol extrem de important atunci când vrem să câştigăm. Printre activităţile care ne-au impresionat se numără escalada şi distracţia de la piscină, întrecerile şi bătăile cu apă. Însă, nu vom uita niciodată experienţa de la rafting-ul de pe râul Olt. Împărțiți în trei bărci am participat cu toţii la o cursă atât între noi cât şi cu noi înşine. Fiecare barcă avea câte un ‘cârmanci’ (un instructor) ale cărui indicaţii au fost extrem de preţioase şi am învățat astfel că a asculta este una dintre cele mai importante virtuţi pe care membrii unei echipe trebuie să şi le însuşească. Aşa că pe lângă experienţa în sine de a traversa apele învolburate ale Oltului fără a răsturna barca, rafting-ul a însemnat şi sudarea echipei.

Dar poate experienţa care ne-a transformat deplin dintr-un grup într-o mare echipă a fost urcatul pe munte noaptea. Aici am învăţat să ne ajutăm unii pe IMG_0753ceilalţi la nevoie, să urcăm pe munte oferind o mână de ajutor (la propriu) şi celui din spate, să ţinem lanterna astfel încât să luminăm calea şi celorlalţi trei colegi din faţă, iar la destinaţie să împărţim o sticlă cu apă la 34 (de pahare) şi nu să bem singuri.

Aşadar, după o săptămână în care ne-am îmbogăţit spiritual, ne-am întors acasă ca să avem ce să vă povestim! Mulţumiri aşadar Jderilor, Cezar, Cristi, Dorina, AlinaIMG_0797, Luigi şi întregii echipe pentru grija deosebită pe care ne-au purtat-o în toate aceste zile petrecute cu ei. Ne revedem în 2014 în natură, prin corp, pentru minte! (copyright Marele Jder)

Aboneaza-te la newsletter pentru a primi ultimele noutati:

Arhive