Cum poate un elev sa se concentreze mai usor asupra activitatilor de invatare?

Curs de vara de limba engleza My Summer Adventure la Shakespeare School

Din ce in ce mai multi copii se confrunta cu probleme in a-si mentine, pe o anumita perioada mai lunga de timp, concentrarea asupra activitatilor educative pe care le desfasoara.

De ce? Fie se plictisesc repede, fie se lasa distrasi de alte activitati care li se par mai interactive, fie nu stiu cum sa isi organizeze corect activitatile curente.

In acest caz, este important ca atat parintii, cat si cadrele didactice, sa acorde importanta acestui aspect si sa-i ajute pe copii sa-si mentina atentia vie cat mai mult timp.

Psihopedagogii atrag atentia asupra contextului in care copiii nu dau dovada de “suficienta” concentrare. Ei recomanda ca lectiile sa fie captivante si prezentate intr-o maniera interactiva. De asemenea, pe parcursul lectiilor este important sa se faca demersuri constante de captare a atentiei, nu doar la inceputul lor.

Luciana Terente, Specialist Educational INTUITEXT considera ca „este vorba de un efort comun in a-i ajuta pe elevi sa fie concentrati, atenti si disciplinati atunci cand invata. Este important ca parintii sa-si inteleaga copilul si mai ales sa observe ce anume il distrage de la invatare (surse exterioare dar si interioare, precum ar fi anumite convingeri, preocupari sau probleme). In acelasi timp, sa punem punctul pe I si sa spunem ca si continutul pe care trebuie sa-l invete e important sa fie prezentat atractiv, accesibil, usor de inteles si sa prezinte abordari actuale. Elevii de astazi, mai ales cei mici, au nevoie de cunostinte oferite aproape ca intr-o poveste, si nu doar de o lectie clasica. Iar elevii mai mari, de gimnaziu si liceu, trebuie antrenati in explorare, astfel incat studiul sa devina o aventura a cunoasterii care sa imbine deopotriva munca sustinuta si, de ce nu, invatarea interactiva, oferita de tehnologia actuala.

Iata un infografic care prezinta cateva idei pentru imbunatatirea atentiei in situatii de invatare.

Infografic_atentia si concentrarea elevilor

Elevii se pot concentra asupra unei sarcini de invatare (care presupune un efort voluntar) intre 20 si 35 minute.

Atunci cand un elev isi concentreaza atentia asupra unei sarcini mai dificile, aceasta poate fluctua, in functie atat de interesul  fata de subiect, cat si in functie de efortul depus.

Exista si platforme educationale prin care elevii pot invata prin materiale audio-vizuale, simulari, teste interactive. In acest caz, atentia poate fi mult mai usor mentinuta pentru mai mult timp, datorita nivelului crescut de motivatie, interactiune, diversitate.

Cum sa se concentreze asupra activitatilor de invatare?

Elevul poate incepe prin a elimina lucrurile care ii distrag atentia: telefonul, retelele de socializare la care multi elevi au cont.

Organizarea biroului este la fel de importanta si necesara, pentru a avea aproape tot ce ii trebuie la indemana si a nu aglomera spatiul de lucru cu obiecte inutile, care distrag atentia.

O lista cu toate lucrurile pe care le are de facut pe ziua respectiva ii va fi sigur de ajutor. Stabilirea unui calendar zilnic cu intervale de timp in care sa se ocupe doar de anumite materii sau de anumite teme (de preferat cate una), ar ajuta la organizarea activitatilor.

Evitarea a ceea ce se numeste multitasking (sa faci mai multe activitati in acelasi timp). Atentia este concentrata pe schimbarea rapida a activitatilor si copilul nu ajunge, de fapt, sa se concentreze cu adevarat pe niciuna.

Desi traim timpuri in care exista tot mai multi factori care pot perturba concentrarea, exista si solutii, unele simple si usor de implementat.

Aboneaza-te la newsletter pentru a primi ultimele noutati:

Arhive