Blog

Cum și-a descoperit Mara vocația la Shakespeare School

Cum si a descoperit Mara vocatia la Shakespeare School„Ce vrei să faci când vei fi mare?” este întrebarea care îi dădea fiori Marei ori de câte ori o auzea. Mara era abia clasa a III-a și singurul lucru pe care îl știa atunci era că vrea să iasă la joacă cu ceilalți copii. Ah, și că îi plăcea să deseneze, în special în timpul orelor la școală.

 

„Eu nu am nicio pasiune”, se gândea ea, în timp ce ceilalți colegi pare că aveau răspunsurile deja gândite încă de la grădiniță. „Eu vreau să fiu doctor!”, „Eu vreau să fiu actriță!”, „Eu vreau să fiu ca mama, avocat!”, răspundeau ei.

 

De fiecare dată când urma ea, se așternea tăcerea și, cu greu, spunea că încă nu știe ce vrea să fie când va fi mare, iar învățătoarea trecea mai departe, fără să spună nimic. 

 

„Până la urmă, am doar 9 ani. De ce trebuie să știu de acum ce vreau să fac când voi fi mare?!”, le spunea Mara părinților ei care, de-a lungul timpului, s-au străduit să o ajute să-și găsească o pasiune, însă, în zadar… asta până când a început cursurile de limba engleză de la Shakespeare School.

 

„Mara a fost încă de la grădiniță un copil conștiincios, isteț și descurcăreț. Când a început, însă, clasa a III-a, am observat că nu mai acorda atât de multă importanță notelor, în special la limba engleză. 

 

Ne spunea de multe ori că nu are timp să răspundă la întrebările profesoarei și că nu știa niciodată ce a greșit la temă sau la test, darămite să remedieze acel lucru. Așa că am decis să apelăm la cursuri private și așa am găsit Shakespeare School”, spune tatăl Marei.

 

Într-adevăr, Mara nu își mai dădea silința în timpul orelor la școală pentru că nu reușea să răspundă sau să pună întrebări când nu înțelegea ceva. Dar când a participat la prima oră de limba engleză de la Shakespeare School, și-a dat seama că aici poate în sfârșit să primească îndrumarea de care avea nevoie.

 

În timp, nevoia de a învăța limba engleză s-a transformat în pasiune și iată că după 3 ani de cursuri în cadrul Shakespeare School, Mara poate în sfârșit să răspundă cu entuziasm la întrebarea „Ce vrei să faci când vei fi mare?”.

 

„După ce am descoperit cât de distractivă poate fi limba engleză dacă o înveți într-un mediu prietenos și energic ca cel de la Shakespeare School, nu m-am mai temut de această întrebare. 

 

Limba engleză a devenit o pasiune pentru mine, mai ales de când am început să citesc în limba engleză. Acum viitorul este mai clar. Știu că vreau să citesc cât mai mult și să studiez literatură sau să fiu profesoară”, spune Mara, mult mai entuziasmată pentru ce îi rezervă viitorul.

 

Asemenea Marei, mulți alți copii simt presiunea acestei întrebări încă de la o vârstă fragedă, de aceea este important să îi ajutăm să își găsească singuri pasiunile chiar și în timpul cursurilor de limba engleză. Visurile copiilor pot deveni realitate!

Ți-a plăcut acest articol? Ți s-au părut folositoare sfaturile noastre? Atunci hai pe canalul nostru de YouTube sau pe pagina noastră de Facebook pentru și mai multe sfaturi și povești cu care te poți identifica!

Shakespeare School și-a creat o metodă de predare a limbii engleze inovatoare, care reprezintă o aplicare originală a Teoriei Inteligențelor Multiple. 

Ce înseamnă, concret, metoda noastră?
Profesorii identifică și adaptează atmosfera din clasă și activitățile, astfel încât ele să răspundă intereselor și aptitudinilor fiecărui cursant în parte. Folosim o mare varietate de resurse pentru a oferi calea cea mai rapidă și ușoară spre învățare luând în considerare darul fiecărui cursant în parte.

Descoperă și tu metoda Shakespeare School în cadrul lecțiilor demo de limba engleză!

Mai multe articole