Descoperă experiența examenelor Trinity, la Shakespeare School

Examenele Trinity

Fețe aproape la fel de serioase ca ale unor oameni mari, câteva zâmbete timide care ascund emoții și încurajări multe din partea mămicilor și bunicilor, la fel de emoționate. Asta observi zilele acestea pe holurile sediului Shakespeare School Victoriei. Aici se desfășoară, până sâmbătă, 23 mai, examenele Trinity.

Sunt pe listă cam 300 de cursanți, iar cei mai mici dintre ei nu au mai mult de 7 – 8 ani. Pentru aceștia din urmă, este primul examen de certificare internațională a nivelului de limba engleză pe care îl pot susține.

Intră în sediul Shakespeare School Victoriei, unul câte unul, așa cum sunt înscriși pe listă. Un profesor îi conduce în sala de așteptare și le înmânează o fișă de examen. Stau cuminți și își așteaptă rândul să intre în sală, unde vor susține un examen oral care, pe lângă faptul că e în limba engleză, are loc în prezența unui profesor nativ, venit tocmai de la Trinity College London.

Până să intre, un profesor de la Shakespeare School îi ajută să își facă “încălzirea” punându-le întrebări în engleză despre lucruri obișnuite din viața lor, un fel de small talk, cum s-ar spune, cât să intre în mood-ul de conversație în engleză. Deși au ceva emoții, sunt toți foarte bine pregătiți. În cadrul orelor de engleză de la Shakespeare School, cursanții au fost familiarizați cu formatul examenului, iar profesorul le-a făcut recomandări în ceea ce privește pregătirea pentru un astfel de examen.

Până să intre, sunt emoționați, neîncrezători, un pic timizi, iar când ies, zâmbesc, mândri că au trecut cu brio printr-o astfel de experiență, despre care, cei mai mulți spun că a fost ușoară. Profesorii evaluatori de la Trinity sunt permanent preocupați de a găsi metodele prin care să determine candidații să se simtă relaxați, lipsiți de emoții, liberi să se manifeste spontan, natural.

Examenul este construit astfel încât să testeze abilitățile de conversație pe care le au candidații și, așa cum spuneam, se susține numai oral, sub forma unui interviu între candidat și examinator.

Examenele Trinity sunt organizate pentru diferite niveluri de vârstă și pregătire, începând cu copii de 7 – 8 ani, până la elevi de clasa a VI-a. Ele oferă o evaluare obiectivă a progresului cursanților în studiul limbii engleze și reprezintă o experiență pozitivă a unui examen internațional, cu siguranță foarte utilă, care le oferă posibilitatea de a-și măsura cunoștințele și abilitățile de comunicare în limba engleză, după un an de muncă, teme, proiecte și cursuri.

La Shakespeare School, aceste examene se desfășoară încă din 2008, atunci când am devenit centru de pregatire și examinare autorizat de TRINITY College London. Certificatul oferă centrului nostru o garanție în plus a faptului că Shakespeare School pune accent întotdeauna pe calitatea pregătirii cursanților.

Aboneaza-te la newsletter pentru a primi ultimele noutati:

Arhive