Blog

Dezvoltarea cognitivă a copiilor – Ce înseamnă și cum poate fi stimulată

“Copiii nu trebuie să fie dresați în mod mecanic, ci să fie învățați să gândească” – Immanuel Kant

poza articol mic

V-ați întrebat vreodată cum se vede lumea prin ochii copiilor? Ați putea fi surprinși să descoperiți că aceștia nu reprezintă varianta în miniatură a adulților. Copiii gândesc diferit, au percepții distincte și văd lumea în care trăiesc cu alți ochi.

Conștientizarea acestor lucruri reprezintă cheia ce deschide calea către înțelegerea comportamentului lor. Pentru a le oferi sprijinul de care au nevoie, noi, profesorii Shakespeare School și voi, părinții, trebuie să avem așteptări realiste în ceea ce privește potențialul lor.

Trebuie să înțelegem felul în care experiențele pe care copiii le trăiesc și cunoștințele pe care le dobândesc îi ajută să reușească în viață. Trebuie să reflectăm asupra modului în care putem face lucrurile diferit pentru copii, în pas cu provocările secolului 21, pentru a-i ajuta să învețe și să devină ”campioni la viață”.

Ce înseamnă dezvoltarea cognitivă?

poza 1 articol mic

 

Dezvoltarea cognitivă a copiilor se referă la modul în care aceștia gândesc, explorează lumea din jurul lor și înțeleg ceea ce experimentează.

Stimularea cognitivă presupune dobândirea cunoștințelor necesare, dezvoltarea abilităților esențiale și a capacității de rezolvare a problemelor. Toate acestea îi ajută să își dezvolte un mod de gândire sănătos.

Este important ca părinții și profesorii să susțină dezvoltarea cognitivă a copiilor. Acest sprijin esențial reprezintă fundația pe care se va clădi parcursul de succes al copiilor la scoală și mai târziu în viață.

Stimularea cognitivă – Teoria lui Piaget

“Cu cât un copil a văzut și a înțeles mai mult, cu atat vrea el să vadă și să înțeleagă mai mult” Jean Piaget

Copiii se dezvoltă rapid în primii ani de viață, nu doar fizic, ci și în ceea ce privește abilitățile lor de comunicare și din punct de vedere socio-emotional. Pe măsură ce aceștia interacționează cu oamenii din jurul lor, ei fac descoperiri ce îi ajută să înțeleagă cum funcționează lumea.

Teoria dezvoltării cognitive a lui Jean Piaget, psiholog elvețian, indică patru etape diferite ale dezvoltării mentale a copiilor. Aceasta nu se bazează doar pe înțelegerea modului în care copiii dobândesc cunoștințe, ci și pe înțelegerea implicațiilor pe care tipurile de inteligență multiplă le au în acest proces.

Etapa inteligenței senzorio-motorii

Dezvoltarea inteligenței senzorio-motorii a copiilor are loc de la naștere până la varsta de 2 ani.

  • în această etapă, cei mici cresc rapid și beneficiază de avantajele abilității lor înnăscute de învățare intensă. Pe măsură ce copiii încep să se târască și ulterior să meargă, ritmul cu care dezvoltarea lor cognitivă are loc se intensifică.
  • În această etapă, creierul copiilor se pregătește pentru dezvoltarea abilităților de comunicare timpurie. Din acest motiv, copiii pot învăța cu ușurință, la vârste fragede, o limba străină, în paralel cu deprinderea limbajului matern.

Etapa inteligenței preoperatorii

Dezvoltarea inteligenței preoperatorii a copiilor are loc la vârste cuprinse între 2 și 7 ani.

  • În această etapă, cei mici dezvoltă abilități simbolice de gândire, învață să asocieze obiectele cu diverse imagini pentru a da sens lumii în care trăiesc. Creierul lor se dezvoltă în această perioadă pentru a crea propriile lor percepții despre viață.
  • Din acest motiv, copiii cu vârste cuprinse între 2 și 7 ani se află în perioada critică de învățare. Aceasta este fereastra ideală de timp în care ei beneficiază cel mai mult de capacitatea lor cognitivă de absorbție rapidă a noilor informații.

Etapa operațiilor concrete

De la 7 ani, copiii intră într-o nouă etapă de dezvoltare cognitivă, cea a operațiilor concrete.

  • În această perioadă, școlarii dezvoltă abilități logice și încep să înțeleagă și percepțiile celor din jurul lor, modul în care gândesc și emoțiile pe care le trăiesc.
  • În primii ani petrecuți la școală, copiii își dezvoltă rapid abilitățile de comunicare și memoria. Chiar dacă logica copiilor de 7-11 ani nu este comparabilă cu cea a adulților, aceștia se bazează foarte mult pe intuiție, care îi ajută să înțeleagă concepte complexe.

Etapa operațiilor formale

După vârsta de 11 ani, copiii intră în etapa de dezvoltare a operațiilor formale.

Stimularea cognitivă specifică acestei perioade permite dezvoltarea logicii, a capacității de folosire a raționamentului deductiv și de înțelegere a conceptelor pe care le considerau abstracte până în acel moment.

Teoria dezvoltării cognitive a lui Piaget a avut un impact major asupra educației. La Shakespeare School, interacționezi cu elevii ținând cont de specificul gândirii și raționamentului lor, în diverse etape de dezvoltare.


Adaptăm metoda de predare Shakespeare School caracteristicilor specifice fiecărei etape de dezvoltare cognitivă, pentru a le oferi cursanților șansa de a obține cele mai bune rezultate în învățarea limbii engleze.

poza 2 articol mic

Principalii factori care stimulează dezvoltarea cognitivă

Copiii sunt dornici să învețe constant lucruri noi, atunci când sunt susținuți de părinți și de profesori și beneficiază de un mediu de învățare propice. Iată care sunt factorii principali care stimulează dezvoltarea lor cognitivă:

  • Un mediu de învățare prielnic dezvoltării cognitive – Copiii învață și se dezvoltă cel mai bine într-o atmosferă în care se acordă atenție sporită manifestării atenției și iubirii. Din acest motiv, la Shakespeare School cultivăm spiritul de familie. Avem grijă să îi facem pe cursanți să se simtă apreciați și încurajați, pentru ca ei să învețe din plăcere.
  • Învățarea prin joacă stimulează dezvoltarea cognitiva a copiilor – Ai privit vreodată un copil în timp ce se juca? Atunci ai observat bucuria pură din ochii săi, curiozitatea și entuziasmul cu care a intrat în activitatea de învățare. Jocul didactic face procesul de învățare distractiv, captivant și interactiv. Din acest motiv, la Shakespeare School asezonăm cu umor și entuziasm activitățile didactice.
  • Cititul contribuie considerabil la dezvoltarea cognitivă a copiilor – Lectura îi ajută pe copii să își stimuleze creativitatea și abilitățile de percepție a lumii din jur, prin vizualizare. Cititul stimulează creativitatea celor mici și îi ajută să își dezvolte abilitățile de comunicare în limba engleză.
  • Activitatea fizică și alimentația sănătoasă stimulează dezvoltarea cognitivă a copiilor – Sportul și hrana sănătoasă sunt esențiale pentru dezvoltarea creierului și astfel, pentru stimularea cognitivă a copiilor. Din acest motiv, la Shakespeare School susținem un stil de viață sănătos și folosim activitățile de învățare prin joacă în aer liber.
poza 3 articol mic

 

 

Prin urmare, trebuie să reținem faptul că relațiile apropiate de familie și cele pe care copiii le au cu educatorii influențează dezvoltarea lor cognitivă. Împreună, părinții și educatorii sunt în poziția unică în care pot modela felul în care copiii se dezvoltă, gândesc și învață.

Trebuie să creăm împreună, acasă și la școală, un mediu prielnic pentru dezvoltarea cognitivă și socio-emoțională a copiilor, în care să beneficieze de iubire și înțelegere. Trebuie să le oferim șansa de a învăța prin joacă, într-un mediu sănătos, propice dezvoltării lor.

Trebuie să îi încurajăm să citească, să se implice în jocuri de memorie, să comunice, să pună întrebări și să exploreze natura și mediul înconjurător. Astfel, se va dezvolta o minte sănătoasă într-un corp sănătos, ceea ce le permite copiilor să obțină performanțele școlare dorite.

Ți-a plăcut acest articol? Ți s-au părut folositoare sfaturile noastre? Atunci hai pe canalul nostru de YouTube sau pe pagina noastră de Facebook pentru și mai multe sfaturi și povești cu care te poți identifica!

Shakespeare School și-a creat o metodă de predare a limbii engleze inovatoare, care reprezintă o aplicare originală a Teoriei Inteligențelor Multiple. 

Ce înseamnă, concret, metoda noastră?
Profesorii identifică și adaptează atmosfera din clasă și activitățile, astfel încât ele să răspundă intereselor și aptitudinilor fiecărui cursant în parte. Folosim o mare varietate de resurse pentru a oferi calea cea mai rapidă și ușoară spre învățare luând în considerare darul fiecărui cursant în parte.

Descoperă și tu metoda Shakespeare School în cadrul lecțiilor demo de limba engleză!

Mai multe articole

Contactează-ne!