Zilele acestea ne-am făcut peste 250 de prieteni noi. Spunem prieteni pentru ca toți cei care ne-au fost oaspeți în cadrul săptămânii ALTFEL au avut parte de ateliere de engleză gratuite, au primit diplome de participare, ba chiar și cărți în limba engleză, oferite în cadrul unei tombole organizate la finalul atelierelor. Și toți au apărut în poze pe Facebook și ne-au lasat comentarii pozitive la adresa profesorilor.
Nicoleta Dinescu, Directorul Academic Shakespeare School, i-a introdus pe elevi în tainele examenelor IELTS și Cambridge („Succes with IELTS and Cambridge exams!”), esențiale pentru cei care vor sa urmeze o carieră universitară și profesională în străinătate; teacher Marilena Chirculete le-a mai luat puțin din temerile legate de examenele orale Cambridge FCE și CAE (”Excel in English Speaking”), iar Dave, profesorul nostru nativ, a fost vedeta care i-a distrat pe invitați cu glumițe, jocuri și conversație, totul la un ceai, în cadrul atelierului ”English over a Cup of Tea”, pe limba lui Shakespeare.
Am avut oaspeți de toate vârstele, între 11 și 18 ani, dar toate activitățile din cadrul programelor propuse s-au desfăşurat în limba engleza și au fost organizate conform nivelului de cunoaștere a limbii engleze și în funcție de vârsta elevilor.
Cât despre liceele și școlile paticipante, o lăsăm pe doamna director Adriana Alionte să ne lămurească: „Shakespeare School a ales sa joace un rol activ in experienta extracurriculara a elevilor bucuresteni. Initiativa acestui proiect a fost primita cu entuziasm de elevii si profesorii din Bucuresti, iar in saptamana 2-6 aprilie, am fost gazdele unor grupuri de elevi de la Scolile numarul 1, 11, 195, 205, 146, Colegiul National Mihai Viteazul, Gheorghe Sincai, Matei Basarab, Liceul Octav Onicescu, Ioan Petrus, etc.”
Noi ne dorim mai multe astfel de inițiative. Școala trebuie să se adapteze trend-ului, iar voi, elevii zilelor noastre, trebuie să învățați cât mai multe despre ce e în jurul vostru, deci și de la teatre, muzee, plimbări în natură, și de ce nu, o limbă străină, învățată ALTFEL.