Stima de sine a copiilor

Stima de sine a copiilor | Metode de crestere a stimei de sine

Stima de sine se refera la sentimentul propriei valori. Tocmai acest sentiment da valoare vietii noastre, lucrurilor pe care le facem si relatiilor cu cei din jur. In ce-i priveste pe copii, ei isi construiesc stima de sine prin feedback-urile primite de la parinti. De multe ori insa reactiile nepotrivite ale parintilor ii transforma pe copii in adulti timizi, lipsiti de initiativa si neincrezatori in fortele proprii.

Interviu cu psihologul Mirela Horumba, realizat de Adriana Titieni in cadrul emisiunii “Meditatii pentru parinti”

Adriana Titieni:

Putem observa cu usurinta in jurul nostru o multime de parinti care reactioneaza nepotrivit la “nereusitele” copiilor lor, jignindu-i, etichetandu-i si enervandu-se pe ei, in loc sa-i sprijine si sa-i incurajeze (indiferent de varsta si de activitate). Mai mult, aceiasi parinti se intreaba apoi de ce copiii lor sunt lipsiti de initiativa si curaj, cand de fapt atitudinea lor gresita le-a desfiintat copiilor stima de sine.

Mirela Horumba:

De obicei, parintii care se comporta asa au, la randul lor, o stima de sine scazuta si nici ei nu stiu cum sa se comporte altfel. Cu siguranta acesta a fost modul in care au fost crescuti, singurul model pe care il cunosc. Plecand astfel de la o stima de sine redusa si de la o necunoastere a etapelor de dezvoltare sanatoasa a copilului, parintii se vor confrunta, mai apoi, cu un adult care nu are initiativa si este timid (nimeni nu se naste timid, timiditatea este echivalenta cu o lipsa de incredere in sine, cu o stima de sine scazuta).Daca ne uitam in analiza scenariului de viata al copilului devenit adult vom vedea ca, in mod constant, de-a lungul dezvoltarii sale, stima de sine (in loc sa-i fi fost un instrument benefic in dezvoltarea sa) i-a fost si ii este mai degraba o frana pe care o resimte in orice moment.
Consider ca de la construirea stimei de sine a copiilor ar trebui sa plece toata educatia lor, pentru ca aproape tot ce se intampla in copilarie intr-o maniera care nu cultiva stima de sine a copilului, ba din contra, o pune la grele incercari, reprezinta sursa problemelor cu care adultii vin, mai tarziu, in cabinetul psihologului.

Adriana Titieni:

Exista metode prin care stima de sine a copilului poate fi crescuta si dupa ce ne dam seama ca pana atunci am gresit, ca parinti, in construirea ei. Pentru ca fiecare dintre noi gresim la un moment dat, dintr-un singur motiv: in situatiile critice recurgem la ceea ce am invatat la inceput. De asta cred eu ca facem greseli si recidivam in foarte multe situatii din viata noastra, desi ne-am promis ca nu vom mai tipa, nu vom mai pedepsi, ca vom fi calmi si vom explica.

Mirela Horumba:

Copiii isi construiesc stima de sine si o mare parte din personalitatea lor prin feedback-ul direct al parintilor. Un prim pas in construirea stimei de sine a copilului il reprezinta constientizarea, din partea noastra, a parintilor, a ceea ce am facut sau n-am facut pana in acest moment in legatura cu aceasta stima de sine. Dupa asta ne putem intreba ce anume din ceea ce facem noi in relatie cu copilul nostru il ajuta pe el, ce invata din cum ne comportam cu el, cu ce il ajuta reactiile si remarcile noastre. Iar aici picam de multe ori in capcana, pentru ca reactiile pe care le avem ne ajuta de cele mai multe ori pe noi, nu pe copil.

Un alt aspect il vizeaza tot pe parinte, care trebuie sa-si autoevalueze propria stima de sine. Sunt o multime de adulti care au nevoie de valorizare din partea celorlati, adulti care ranesc sau umilesc tocmai pentru ca nu se simt bine cu ei insisi. Daca nu reusesc sa-si creasca propria stima de sine, parintii nu vor reusi sa le-o construiasca nici copiilor, oricat de mult si-ar impune sa faca asta, pentru ca in momentele de criza nu vor fi in stare sa-si controleze frustrarile.

De asemenea, e important sa ne dam seama care sunt momentele in care noi, parintii, nu ne simtim confortabil in diferite situatii (implicit cu copilul), sa observam care sunt reactiile noastre in aceste situatii – ne enervam, tipam la copil, il umilim – si sa incercam sa gasim alte reactii cu care sa le inlocuim, pentru a sti cum sa reactionam data viitoare cand ne vom gasi intr-o astfel de situatie. Altfel, daca nu incercam sa gasim alte tipuri de reactii, situatiile stresante vor continua sa ne ia prin surprindere si le vom raspunde tot cu tipete si umiliri, desi avem cele mai bune intentii.

Trebuie sa ne asumam propriile reactii, sa ne dam seama ca ele nu sunt produse de nimeni altcineva in afara de noi si de mintea noastra. Dupa ce acceptam acest lucru ne va fi foarte usor sa inlocuim vechile reactii cu altele noi. Ne va fi usor sa renuntam sa mai tipam la copil pentru ca nu stie sa-si faca tema si sa ne dam seama ce putem face noi pentru a-l ajuta. E de ajuns o astfel de schimbare pentru a-l ajuta pe copil sa-si creasca stima de sine, prin simpla oferire de ajutor, dar intr-un mod corect.

Aboneaza-te la newsletter pentru a primi ultimele noutati:

Arhive