Blog

Succes deplin la examenul CNFPA

moz screenshot 2esamiA mai trecut un an şi iată că am mai trecut peste alte emoţii. Nici nu am ieşit bine din febra examenului Trinity, care ne-a ţinut pe toţi în priză şi care ne-a dat mari emoţii, şi iată că peste câteva zile o luăm de la început cu examenul CNFPA, de data aceasta licenii fiind în prim plan.

Examenul CNFPA  (Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor) este o recunoaştere naţională a competenţelor profesionale lingvistice, atestând astfel nivelul intermediar avansat, ca în cazul cursanţilor grupelor de FCE, şi nivelului avansat, cum este cazul cursanţilor grupelor de CAE. Diploma aceasta este recunoscută atât de Ministerul Educaţiei cât şi de Ministerul Muncii, ajutându-ne astfel la angajare şi reprezintă garanţia unei pregătiri adecvate. Examenul a constat în două probe, cea scrisă şi cea orală, ambele asemănătoare examenelor FCE, respectiv CAE.

Examenul a început cu mari emoţii, iar la proba orală au existat două comisii, fiecare dintre ele alcătuită dintr-un reprezentat CNFPA şi un profesor Shakespeare School. Emoţiile  erau foarte mari, însă de îndată ce se aşezau pe scaun,  cursanţii deveneau alţi oameni şi ne-au arătat tot ce au avut ei mai bun. Astfel, au dat dovadă de stăpânire de sine, au ştiut să răspundă la toate întrebările, să comenteze poze la prima vedere, să interacţioneze şi nu în ultimul rând, să ne impresioneze. Şi ca dovadă rezultatele sunt pe măsura prestaţiei, cu note frumoase şi o rata de promovare de 100%.

Aşadar felicitări tuturor şi sperăm  ca pregătirea să continue, atât la cursurile de vară cât şi în următorul an şcolar!

Ți-a plăcut acest articol? Ți s-au părut folositoare sfaturile noastre? Atunci hai pe canalul nostru de YouTube sau pe pagina noastră de Facebook pentru și mai multe sfaturi și povești cu care te poți identifica!

Shakespeare School și-a creat o metodă de predare a limbii engleze inovatoare, care reprezintă o aplicare originală a Teoriei Inteligențelor Multiple. 

Ce înseamnă, concret, metoda noastră?
Profesorii identifică și adaptează atmosfera din clasă și activitățile, astfel încât ele să răspundă intereselor și aptitudinilor fiecărui cursant în parte. Folosim o mare varietate de resurse pentru a oferi calea cea mai rapidă și ușoară spre învățare luând în considerare darul fiecărui cursant în parte.

Descoperă și tu metoda Shakespeare School în cadrul lecțiilor demo de limba engleză!

Mai multe articole